Sondaj privind riscurile sistemice



Obiectiv principal

Cunoașterea opiniilor instituțiilor de credit autohtone cu privire la principalele riscuri sistemice sau cu potențial sistemic la adresa stabilității financiare din România.

Metodologie

Sondajul este efectuat trimestrial de BNR, având la bază un chestionar care este transmis celor mai importante 12 instituții de credit din sistem după valoarea activelor. Mecanismul analizei este următorul: pornind de la o serie de riscuri care pot fi considerate sistemice se solicită instituțiilor de credit participante o ierarhizare a respectivelor riscuri după importanța posibilelor consecințe asupra sistemului financiar.

Totodată, instituțiile de credit evaluează care este capacitatea lor de a face față consecințelor în ipoteza concretizării riscului și care este probabilitatea de apariție a riscului sistemic. De asemenea, instituțiile de credit au posibilitatea să propună riscuri care, în opinia lor, sunt sistemice. Metoda de agregare a răspunsurilor băncilor cu privire la cele trei elemente ale riscurilor (probabilitatea de apariție, severitatea impactului și capacitatea de gestionare a riscului) este media ponderată, factorul de ponderare fiind cota de piață a activelor.

Utilizarea rezultatelor

Sondaj trimestrial privind riscurile sistemice