De-a lungul timpului, în întreaga lume, băncile centrale au îmbinat activitatea financiară cu aceea de susţinere a culturii, fiind deţinătoarele unor valoroase colecţii numismatice şi de artă. Este şi cazul Băncii Naţionale a României.

Interior din locuința lui Eugeniu Carada (st.) | Bliblioteca I. G. Bibicescu din Turnu Severin (dr.)

Având în fruntea ei colecţionari pasionaţi, îi amintim pe fondatorul băncii, Eugeniu Carada, un mare admirator al operei lui Nicolae Grigorescu, guvernatorul Mihail Sutzu, unul dintre întemeietorii numismaticii româneşti sau pe rafinatul bibliofil care a fost guvernatorul I.G. Bibicescu, banca şi-a constituit, încă din primii ani de funcţionare, valoroase colecţii de monede şi artă plastică.

Lucrări de numismatică publicate de Corneliu Secășeanu

Astfel, a apărut în mod firesc ideea înfiinţării unui muzeu propriu. În anul 1933, Corneliu Secăşeanu, un erudit şi respectat numismat, a fost numit în funcţia de conservator al colecţiilor băncii. În lipsa unui spaţiu adecvat pentru expunere, activitatea lui s-a îndreptat cu precădere asupra evaluării şi organizării ştiinţifice obiectelor deţinute, precum şi a redactării unor lucrări de specialitate şi de popularizare a numismaticii.

În anul 1942, Muzeului numismatic i-a fost pusă la dispoziţie “una din marile săli ale clădirii principale din str. Lipscani”, prevăzută cu uşi blindate pentru asigurarea securităţii exponatelor. Acestea erau expuse în 30 de vitrine din lemn de stejar, cu planuri de expunere înclinate, fiecare vitrină fiind împărţită în compartimente.

Declanşarea războiului a împiedicat deschiderea muzeului astfel că, în luna ianuarie 1944, colecţia numismatică, obiectele de artă şi arhiva băncii, au fost transportate în “două dube şi un camion” la Agenţia BNR de la Turnu Severin, de unde, din cauza bombardamentelor la care a fost supus oraşul, au fost transferate în tezaurul de la Sinaia.

Proces verbal privind pregătirea colecției de tablouri pentru evacuare

Pe 14 aprilie 1945, după ce bunurile culturale au revenit la sediul din Bucureşti, Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat înfiinţarea Serviciului Muzeelor, organizat pe patru secţiuni: Muzeul numismatic, Pictură şi sculptură, Covoare şi tapiserii, Documente.

Muzeul a primit un spaţiu la etajul al doilea al Palatului Vechi, unde colecţiile puteau fi vizitate şi cercetate fără nicio îngrădire. În acea perioadă, patrimoniul muzeului a cunoscut o creştere remarcabilă. Prin schimburi realizate cu Monetăria Naţională, Muzeul BNR a primit 155 medalii noi pentru care a cedat 98 exemplare din medaliile sale de rezervă. Dintre achiziţiile importante ale vremii amintim cumpărarea colecţiei Pericle Papahagi, compusă din 12.202 monede antice, dar şi a 87 tablouri şi 3 sculpturi.

Deşi valoarea şi importanţa colecţiilor muzeului erau foarte apreciate, atât de publicul român, cât şi de delegaţiile străine aflate în vizită, spaţiul situat inadecvat la etaj pentru accesul vizitatorilor a impiedicat buna sa funcţionare. Muzeul a fost închis, iar colecţiile au fost depozitate în Tezaurul băncii.

Aureus, Imperiul Roman, Traian

Ca urmare a intrării în vigoare a noului regim al aurului, prin care deţinătorii care nu obţineau autorizarea de a deţine astfel de obiecte trebuiau să le depună la Banca Naţională primind în schimb o despăgubire de la stat, colecţiile muzeului au crescut considerabil. Inventarele vremii consemnează existenţa a 28.730 de monede, 173 obiecte arheologice, 3.612 medalii, 9.296 bancnote, 177 obiecte de argintărie. Colecţia de artă număra 99 tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, 15 Ion Andreescu, 16 Theodor Aman, 24 Ştefan Luchian, 17 Gheorghe Pătraşcu, 15 Nicolae Tonitza şi alte 451 picturi aparţinând unor autori români şi străini, gravuri, desene, sculpturi.

Rodica – la secerat, Nicolae Grigorescu

În acest context, în anul 1949, a fost luată decizia ca Muzeul Băncii Naţionale să fie deschis din nou publicului, de această dată în “imobilul cu coloane” din Calea Victoriei, nr. 22, imobil care aparţinea Băncii Naţionale atunci, solicitându-se acordul Academiei Republicii Populare Române în acest sens. Referatul reprezentanţilor Academiei a fost unul nefavorabil, arătând că expoziţia “exagerează originea latină”, lucru pe care conducătorii destinelor culturii româneşti din acea vreme nu îl doreau amintit şi explicat. Prin urmare, deschiderea muzeului nu a mai avut loc.

Toamna anului 1952 aduce finalizarea lucrărilor la noul palat bancar situat în str. Doamnei, nr. 8, prilejuind astfel posibilitatea mutării conducerii băncii în acest sediu şi eliberarea unor spaţii din Palatul Vechi pentru funcţionarea Muzeului numismatic. Acest plan nu a mai fost pus în practică, întrucât Ministerul de Finanţe, rămas fără sediu, a fost mutat în sediul Băncii Naţionale a României din str. Doamnei, nr. 8.

Folosind pretextul că nici Banca Centrală a URSS nu avea un muzeu propriu, muzeul a fost desfiinţat, iar întreg patrimoniul său transferat la Cabinetul Numismatic al Academiei Republicii Populare Române şi la Muzeul Naţional de Artă. Colecţia numismatică număra 37.431 monede, 150 obiecte arheologice, 4.442 medalii, 48 decoraţii, 808 insigne, 11.194 bancnote şi 712 cărţi şi reviste de specialitate, iar colecţia de artă era compusă din 280 de tablouri, 6 tapiserii şi 62 de sculpturi.

Din 1954, colectivul Muzeului BNR, format din Corneliu Secăşeanu, Ileana Băncilă şi Octavian Iliescu, a fost transferat la Biblioteca Academiei, încheindu-se astfel o primă etapă a existenţei Muzeului Băncii Naţionale a României.

După anul 1990, Banca Naţională a României a reluat bogata sa tradiţie de sprijinire a domeniilor esenţiale ale societăţii în care s-a situat de-a lungul existenţei sale - arta, ştiinţa şi educaţia. În acest context, inaugurarea Muzeului BNR la 3 mai 1997, constituie atât un act de cultură, cât şi un omagiu adus înaintaşilor, o încununare a eforturilor lor în acest sens.