Banca Națională a României se finanțează integral din veniturile proprii generate ca urmare a desfășurării operațiunilor specifice băncilor centrale. În conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de Consiliul de administraţie al băncii şi se verifică, în execuţie, conform practicilor şi procedurilor controlului şi auditului intern. Publicarea acestuia se realizează într-o formă sintetică, în cadrul Raportului anual al Băncii Naționale a României, în capitolul privind situațiile financiare ale băncii.
Situația anuală a finanțărilor nerambursabile acordate persoanelor fizice sau juridice fără scop lucrativ
- Contribuția Băncii Naționale a României destinată sprijinirii continuității dezvoltării activității Institutului Bancar Român, în limitele și cuantumul rezultate din bugetul de venituri și cheltuieli și planul de investiții, potrivit prevederilor art.6 lit.a) din Hotărârea Guvernului nr.693/1991 privind înființarea Institutului Bancar Român, cu modificările și completările ulterioare;
- Suma bugetată/alocată pentru anul 2024 – 870.400 lei.